Bine ai venit, visitor! [ Inregistrare | Autentificarerss

Bacifere/Fragii

Fragii

 

Mulţi confundă fragii cu căpşunii, ceea ce este parţial greşit: căpşunii de fapt provin din fragi. Încă în epoca primitivă se găsea peste tot în lume, se presupune că a fost una din delicatesele omului primitiv.

Având o asemena istorie lungă nu-i de mirare, că cunoaştem mai multe mii de soiuri. Şi azi se găsesc soiurile sălbatice dintre care cele mai cunoscute sunt fragii de pădure. În pădure fragii sunt printre prevestitorii primăverii, astfel după lipsa de vitamine din iarnă, acesta este primul fruct ce creşte proaspăt şi se poate consuma. Se poate obţine din el o cantitate însemnată de vitamine, deoarece fragii conţin multe vitamine B şi C respectiv calciu, potasiu, fier şi fluor.

Fragul comun (Fragaria vesca) este o specie diploidă cu flori hermafrotide. Se întâlneşte în flora spontană, în păduri până în regiunea păşunilor subalpine. Fructul este deosebit de aromat, dar cu dimensiuni foarte mici, motiv pentru care cultura acestuia nu prezintă importanţă economică.

Fragul de câmp (Fragaria viridis) are fructe gâtuite, de asemenea aromate intens, care se desprind mai greu de pe pedicel. Este întâlnit şi la câmpie, în imediata vecinătate a pădurilor, în vâlcele, etc.

Ecologie şi răspândire: o plantă cu tulpina scurtă, frunze în rozetă, flori mici şi albe şi fructe mici , conice, roşii sau albicioase.

Perioada de vegetaţie: o plantă perenă.

Periada de recoltare: se utilizează frunzele, care se rup fără petiolul principal, recoltate din iunie până la începutul lunii octombrie, precum şi fructele coapte.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.